Hoinareli albastre cu miros de scortisoara si portocala
S-a nascut pe 28 Februarie 2009. A fost un frumos Martisor pentru Elena, mama ei. I-am soptit sa-i fie bine , sa fie sanatoasa si fericita. La 2 luni de atunci ..v-o prezint pe micuta Maria..dormind linistita (linistita, da, ati citit bine!) la soare. Sa o facem putin vedeta!! 
Daca acest minunat guvern BOC tot taie din fonduri..nu pot decat sa sper ca vor mai ramane medicii buni in Romania, ca vor mai exista de undeva-cumva bani pentru sistemul sanitar.
Cum sistemul sanitar din tara asta pentru mine constituie un subiect extrem de sensibil..cum m-am saturat de oamenii care doar se plang-dar nu fac nimic pentru a schimba ceva…m-am gandit ca e util sa anunt ceea ce mai aflu si vad pe net/tv/radio.
Am aflat ca pot adauga un banner pe blog si poate, astfel, mai multi oameni vor afla de Campania Inima Copiilor. O initiativa demna de admiratie. Cum nu multe sunt in tara asta!
Nu stiu ce faceti voi, dar eu dau pe un pachet de tigari in jur de 2 EURO!!! Asa ca..un sms e un minim gest pe care il poate face oricine!! Daca vreti! Daca nu- nu..
Da, n-am mai scris de ceva vreme..stiu! Iar cand scriu -scriu putin si in general spun lucruri fara importanta..asa..aiurea..Si asta stiu.
Dar..asa e filmul acum in viata mea..cand o sa fie altfel se va observa.
Intre timp am facut renovari si curatenii..ceea ce m-a facut sa nici nu ma prind ca vine Pastele. Ca a venit, mai exact. Ba chiar e pe trecute, pentru ca-i luni deja..si maine..e marti si daca e marti e munca…Beah!
Dupa Craciun..hm..nu ma omor: in primul rand pentru ca-i iarna si frig si apoi inseamna final de an – adicatelea inca unul care-a trecut (an, da?) si nici asta nu ma incanta..
Dar Pastele..vine cu verde si cu portocaliu si cu soare si cu o stare de liniste..Zambete cu gura pana la urechi. Familie, oameni dragi, din astea! Cu alte cuvinte chestii simple-simple de tot..care adunate nasc o gramajoara de bine
De cand ma stiu asa au stat lucrurile.
Mi-am amintit cum era cand eram “la mama acasa”, bebelanca adica! 
N-am crescut in familie religioasa. Ai mei s-au casatorit religios in Sangeorz-Bai la multi ani dupa ce se “luasera” la starea civila. Atat de tarziu incat eu eram prezenta in biserica si aveam vreo 7 ani, iar eu sunt al doilea copil.. Bunici n-am avut prin preajma in copilarie: pe-ai tatalui meu nu i-am apucat in viata (asa e cand esti copil facut mai tarzior..), iar ai mamei erau in Valcea si-i vedeam doar cateva saptamani vara. Habar n-am de unde am capatat chestia cu mersul la biserica de Paste. Mai exact: mergeam Joi -sa trec pe sub masa, mergeam Vinerea sa fac inconjurul bisericii, apoi Sambata-Duminica si luam lumina. Era si extrem de facil- blocul unde locuiam era langa biserica. Asa ca auzeam cand incepeau sa bata clopotele si zburam cu gasca de prichindei la biserica. Eram o liota de copii, fara “oameni mari” cu noi, dar cu toate astea nu faceam scandal si nu ne inghionteam..eram niste micuti care-si luau in serios rolul de “aducatori de lumina in case”.. Ma simteam extrem de importanta sa am o asa responsabilitate (din patru ai casei doar eu ma duceam).
Stiu ca eram toata ferchezuita si lustruita cand ieseam pe usa. Cand ma intorceam 1/4 familie dormea (sora-mea); celelalte 2/4 (in afara de mine) erau in bucatarie. Mama termina diverse mancaruri (fixatia ei sa fie “de toate” si proaspat preparate o trimitea cu gatitul tarziu in noapte), iar tata era cu ochii lipiti de cuptor asteptand cozonacul.
Ouale colorate in nshpe culori, ba chiar unele din ele in degradeuri. Avea tot felul de metode: cu frunza lipita ori cu ciorap de dama care mototolit la un capat de ou nastea tot felul de desene in vopsea. (da, ati citit bine ..ciorap de dama..)
Dupa ani de zile ai mei si-au pastrat obiceiurile: samabat seara cand am vorbit cu ei la telefon mama termina cozonacul si tata astepta sa manance. Sigur nu-i mananca pe toti -unul ma asteapta, pufos si zambitor! Desi eu ..nu prea mananc cozonac..in fiecare an cand ajung la ai mei primesc unul la pachet! Si tot felul de altele..bunataturi..din cele de care eu habar n-am sa fac!
Iar o parte din ceea ce sunt acum lor le-o datorez!
Ce mai zic ei…