AICI

Nu stiu daca oamenii care plutesc intre cele doua lumi..una a luminii, alta a intunericului..aud ceva. Nu stiu daca simt  gandurile celor din jur. Nu stiu, in fapt, nimic …si poate tocmai asta ma sperie atat de adanc. In momente din astea mi-as dori sa fiu credincioasa in sensul clasic al cuvantului:  sa gasesc linistea in ideea ca “Asa vrea Dumnezeu”. Nu sunt!

Esti prins de niste aparate..undeva intr-un spital.

 

Incerc sa-ti transmit gandurile alea pe care le tot aveai in ultima vreme, cele despre care tot vorbeam:  despre “cum rezisti” la batalia crancena care era viata ta de cateva luni…Asa ca iti vorbesc despre visul tau de-a pleca intr-o zi cu  cortul, despre focul din fata lui, despre tara aceea indepartata si indragita si de tine, despre telefonul la care ti-am dat-o pe Alina sa vorbiti si vorbele tale “ma tine-n viata si ma lupt pt ca vreau sa mai vad macar o data locul ala” . Si-ti mai vorbesc despre Castaneda..si al lui luptator. .si despre Papillon si scena aia din film cand, inchis in bezna totala in celula lui, gaseste singura crapatura din tavan pe unde intra un strop de lumina: de ea se prinde, prin ea rezista.  Si-ti spun ca esti un luptator..si sper sa ma auzi.. sa ma simti..cumva.. Gaseste si tu, cumva, lumina! Si prinde-te de ea!!

 

Noi doi.. ca iubiti ..am esuat lamentabil.  Ca prieteni, ca oameni, am avut mereu acel “ceva” in comunicare..feelingurile alea..mai stii..cand puneam mana pe telefon sa te sun..ma sunai; ne trimiteam mesaje in paralel; ma gandeam la tine si ma sunai in secunda doi.  Simte si acum gandul…si ramai in lumina, dragul meu prieten…Pentru ca mai ai inca lucruri de facut pe pamantul asta..pentru ca sunt nenumarati oameni care te vor aici facand lucrurile alea pe care le faci cel mai bine..si despre care mereu ai stiut ca-s iubirea ta reala..”cum nicio femeie n-am stiut sa iubesc”.

 

RAMAI!!

Daca ma auzi, ramai!

Aici ne inchidem…

Unul dintre lucrurile care nu-mi plac la mine- este sa fiu mediocra.  Nu stiu de unde/cand car chestia asta cu mine…din copilarie?? Imi aduc aminte ca atunci cand nu eram “prima” intr-un lucru pe care-l faceam eram foarte suparata pe mine.  Ai mei au fost stilul de parinti super lejeri..nu au facut niciodata presiuni pentru note sau premii…asa ca de aceasta competitie a mea cu mine si cu restul lumii…nu ei se fac “vinovati”.  Si totusi mereu a fost asa.. Ma duceam la olimpiade numai daca stiam (simteam, si simteam bine..cand simteam..) ca ies foarte bine! Am dat la cel mai bun liceu numai pentru ca am simtit ca voi intra fara probleme, iar cand nota mea de admitere la romana a fost mediocra m-am simtit umilita..si furioasa pe mine.  Am carat cu mine acest stil..in timp..si este unul din motivele pentru care nu mi-am facut niciodata “meseria” de baza. Nu am facut programare- pentru ca am considerat ca as fi un programator mediocru si asta n-as fi suportat. Mi-am ales un job pe care-l simt aproape de ceea ce sunt si in zona in care stiu ca fac foarte bine lucrurile.

Asa am functionat..asa mai functionez si acum…

Uneori asta duce la ratarea unor posibilitati- pentru ca mi le refuz din start..avand impresia (si poate nu e mereu cea buna!) ca nu le-as face la nivelul necesar mie.

Nu stiu ce si cui trebuia sa demonstrez..uneori ma gandesc ca are legatura cu faptul ca eram “aia mica a familiei” si aveam in permanenta nevoie de atentie.. (poate nu era suficienta??)… naiba stie!! Cert este ca acest simt al competitiei (cu mine insami?) m-a adus intr-un punct in care cateodata exagerez in limitele pe care mi le intind mie insami, in targeturile pe care mi le propun. Ma transform intr-o fiinta care cere prea mult de la ea, duc catre perfectionism ceea ce fac.  In tot ceea ce fac. Iar daca asta nu iese asa..ei bine..atunci e nasol. Pentru ca intru in niste tripuri aiurea. Imi amplific esecul in cap, ba chiar exista tendinta sa-l “intind” si peste zone care nu au legatura cu respectivul esec. Prin urmare trec din starea de enervare pe mine -intr-una mai rea- de turteala si de “sunt varza”.  Daca esecul respectiv vine si pe fondul unei stari deja subrede…e nashpa!!! Well..da…numai echilibrata nu sunt!!

Iar aseara am fost invitata intr-o emisune unde m-am produs nu mediocru ci sub mediocru! Sa va spun cam ce stare e acum in borcan la mine??!! Mai bine nu!

Ne auzim cand ies din ea.  Din fericire ies destul de repede si cu forte proprii. Ceea ce inseamna ca mai am o sansa ..eu cu mine..in procesul de impacare cu ceea ce sunt/nu sunt.

SPER!