Vis

Azi noapte am visat genul ala de vis din care nu-ti amintesti dimineata mare lucru, doar un detaliu mic..Si detaliul este ca ma duceam (sau mi se spunea sa ma duc) la biserica, la maslu. E ciudat sa visez asta..in primul rand pentru ca eu -recunosc- pun piciorul foarte rar spre deloc in biserica….si pentru ca habar n-am ce-i ala Maslu…

Asa ca m-am apucat sa caut pe net despre asta..in incercarea de-a pricepe daca  e vreun mesaj in vis…Al cui? De ce? Ce vrea sa-mi spuna? Am gasit aici:

http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm

Mi-am amintit cum- acum vreo doi ani- intr-o perioada super nashpa din viata mea am visat ca statea pe marginea patului unde dormeam o forma de lumina care-mi spunea “Stai linistita, o sa fie bine”. Si senzatia -la trezire- ca a fost cineva in camera mea.  Si linistea simitita apoi.

Mi-am mai amintit si alte vise din gama asta..pe care..mai bine ma abtin sa vi le spun…

Pentru o fiinta non-religioasa, non-bisericoasa, dar extrem de curioasa in a intelege tot ce i se intampla…visele astea nasc intrebari intotdeauna.

Rasaritul meu din 2 Mai…

Acum fix o saptamana plecam spre mare.  Las doar o fotografie cu rasaritul unei dimineti de sambata, din dragul meu 2 Mai.  Nicio vorba in plus, nicio poveste in plus. Chiar daca le port in mine. Cineva imi spunea de curand “amintirile ni le facem noi”. Well…cam da…

Sadness

Luni imi vine tot maretul “top-management” inapoi la munca. Unii dupa cate-o luna de vacanta (ca, deh, asa e filmul cand esti grec…), altii sunt noi-nouti… altii…

De cand lucrez aici is ca aia mici: pentru mine la 1 septembrie reincepe “scoala”. Ba chiar intru direct in extemporale si teze!   Si daca, pe vremurile scolii, la 15 septembrie eram super happy…acum..nu e cazul.

Starea mea?? Cam asta:

Fost-am lele cat am fost…

Am adunat in timp tot felul de ziare, reviste, articole scrise de/ despre vreun cunoscut de-al meu. Asta inseamna ca le am si pe cele care fac referire la mine. Sau pe cele care-mi apartin.

Da, da…eram framantata de talente literar artistice pe vremurile copilariei. Eram in cerc de poezie, in grup de chitara. Poezie n-am mai scris de ceva vreme…chitara zace intr-un colt de camera.. Cam asa ma tin eu de pasiunile copilariei…

Dar azi am gasit o revista de prin 1985 in care mi-e publicata o poezie. Si..stiti ceva…am murit de ras..intrebadu-ma “Da’ ce-a vrut, frate, sa zica poetul?”. Eram prea adanca pentru cei 11 ani de atunci, zau!!

“Pune copile capul pe perna si dormi linistit

Azi vei visa un camp

cu flori ce picura din degetele tale

si-un cer plin de stele

rasarite din albastrul ochilor tai

Eu voi veghea la somnul tau.

Acum copilaria ta va inflori

si nimeni nu-i va opri deschidere petalelor”

Eram clasa a-V-a!!! Imi amintesc exact cum aratam pe vremea aia, ba chiar ma vad mergand si facand ceea ce faceam atunci.  Ca si cum, de aici, din locul unde stau acum ..privesc un film… Eu sunt ea? Ea sunt eu?

Sa vedeti cum suna ce-a iesit din mine in ultimii ani?

Ciocănitori pe venele mele, abia mai tîrziu am aflat că dacă ele nu treceau pe-acolo n-aş fi învatat să-mi cresc frunzele şi să-mi pocnesc florile. N-aş fi putut să mă cresc pe de-a-ntregul dacă nu-mi scobeau cu ciocuri hulpave pe dinăuntru.

Şi totuşi mi-aş fi dorit să-mi fie pădurarul alături, să-mi spună că deşi mă duc catre-albastru nu-l voi putea ajunge cu fruntea, că răsucirile sunt fireşti şi nu trebuie sa doara atîta…

Nu ştiai tu

Cum mă durea cînd mi se cojea pe tot corpul pielea..

cineva a zis că şerpeşte

să mă tîrăsc de mîine,

cineva a zis că-i de la soare

să stau în departe şi întuneric.

Dar eu ştiam

că-i lipsesc degetele să-i deseneze hărţi

fără de puncte cardinale

şi priveam cu foame

în tramvaie palmele prinse de bară.

Lumea mea devenită pădure de mîini..

şi pielea-mi devenea transparentă,

venele desenau pe ea

fluturi care n-aveau vreodată să-nveţe zborul.

Cand veneai acasa faceam febra de cate ori palmele-ti incepeau sa framante lutul si sa nasca forme, te uitai la mine si nu pricepeai nimic, imi aduceai ceaiul si-mi spuneai sa am mai mare grija de mine sa nu mai racesc atat de usor. Ma uitam la tine si nu mai stiam cum sa te strig si nu mai stiam sa te strig si oricum nu te doreai strigat.

Stari

Mi-am reamintit zilele trecute ca n-am mai dat pe aici de-o vreme.

Foarte multe s-au intamplat.  Despre unele se poate scrie.. despre altele nu… dar pe toate le port in suflet cu mirarea celui care invata sa ia exact ceea ce-i vine, atat cat ii vine.

Cineva imi spunea zilele trecute ca nu ni se da niciodata mai mult decat am putea duce.  Si probabil exact asa este. Asa ca sunt sigura ca aceste intamplari de acum, fie ele din gama zambete/bucurie sau tristete/bazaiala….sunt exact ceea ce trebuia sa se intample.

E magulitor sa intelegi ca insemni “ceva” in viata cuiva. Daca sunt chiar mai multi oameni care iti transmit asta (fie ca o fac cuvintind, fie ca o fac privind, fie ca o fac traind pur si simplu cateva intamplari cu tine) intr-un moment in care chiar necesiti sa stii acest lucru…well…atunci esti chiar norocos. Eu cred ca sunt norocoasa. Exista cativa oameni prin preajma mea pentru care stiu ca “insemn ceva”. Si asta-mi face cald pe dinauntru si zambet si liniste. DA, mi-e important sa stiu asta. Totdeauna mi-a fost. Nu-mi trebuie “la schimb” nimic…dar daca primesc..ce frumos e!

Iar daca nu primesc (desi, poate, mi-as dori) am invatat sa NU CER! Si chiar ma bucur ca am invatat asta! Pentru ca ..finally…nimic nu ni se cuvine pe lumea asta.. Asa ca…daca e, e….daca nu, inseamna ca nu trebuie sa fie. Zbaterile in situatii de genul asta sunt inutile si consumatoare majore de energie. N-au sens. Nu totu-i batalie pe pamantul asta.