“Eu si Kaminski “- Daniel Kehlmann (Editura Humanitas, 2009)
Cartea se doreste a fi o satira a doua lumi: pe de o parte cea a artistilor, pe de alta parte cea a jurnalistilor -care se hranesc din intamplarile vietii primilor mentionati- si, intr-o oarecare masura, chiar reuseste sa fie asta.
Kaminski, ultimul discipol al lui Matisse, reprezinta prima lume. Batran, orb, foarte bolnav, iesit demult din gratiile presei de specialitate, criticat pentru stilul in care a pictat utimele panze, mai apoi uitat cu desavarsire.
Sebastian Zöllner este un jurnalist/critic de arta mediocru si cu o mare intentie de parvenire. Are impresia ca a gasit calea spre celebritate: va scrie biografia lui Manuel Kaminski, va astepta ca acesta sa moara (nutreste speranta cinica a unei asteptari scurte, data fiind starea de sanatate a pictorului..) si va publica respectiva carte. Cei doi ajung in ipostaza de a intreprinde o calatorie impreuna. Iar finalul acestei calatorii nu va fi nimic altceva decat inceputul a doua noi calatorii, pentru fiecare dintre cele doua personaje. Unul dintre ei va renunta la ochelarii de orb si va urca la volanul unei masini… celalalt va arunca toate materialele stranse despre artrist si va renunta la idee de a scrie biografia care urma sa-i aduca celebritatea.
Ca stil nu m-a impresionat. Ca subiect este-insa- generoasa si ofera acest final surprinzator. Fara a fi o fresca a celor doua lumi, cartea vine cu instantanee amuzante din ambele. Seamana mai degraba cu un scenariu de film, iar acesta nu va intarzia sa apara: Wolfgang Becker(cel care a regizat si Good Bye Lenin!) a inceput deja filmarile pentru acest film. Aparitia lui este anuntata in 2010. Un film pe care nu-l voi rata!
Pola X (1999)- filmul lui Leos Carax. ( Les Amants du Pont-Neuf este tot al lui)
Leos Carax este “vinovat” nu doar de regie ci si de scenariul filmului. Exact ca si in cazul Les Amants.
Dupa ce le-am vazut pe amandoua ce pot sa va spun este ca dpdv regizoral omul este atins de “microbul” genialitatii.
Apoi …am certitudinea ca Leos Carax este puternic atras de lumea celor din “afara” societatii, altfel n-ar putea sa nasca din scriere/regie personaje atat de complexe, constructii de intamplari iesite din comun..toate amestecate intr-o promiscuitate fara egal. Un menage a trois pe care-l intuim …in care doi din cei trei sunt fiu si mama, o posibila viitoare casatorie intre el si verisoara lui, o sora semisalbatica si needucata care apare din neant si-si spune povestea intr-o padure in miez de noapte…
Mama, Catherine Deneuve. Fiul, Pierre -Guillaume Depardieu. Sora, Isabelle, o femeie cu un chip extraordinar de expresiv si de o frumusete stranie – Yekaterina Golubeva.
Pierre lasa in urma castelul din Normandia -unde traise pana atunci- si pleaca in Paris cu Isabelle. Aici va ajunge intr-un grup din marginea societatii pariziene, un grup care este in mod evident in afara legii. Si situatiile nu se opresc aici…
Dar n-am sa va povestesc filmul. Povestit ar putea sa para doar o imbarligatura de relatii, stranii si greu de inteles/acceptat.. Dar il recomand cu mare drag!!
Iar muzichia serii, de data asta fara prea multe vorbe, este asta:
pe care, da, chiar le citesc…cu o febra a cititului pe care o pierdusem de ceva vreme. 
Ce mai zic ei…