Hoinareli albastre cu miros de scortisoara si portocala
Acum fix o saptamana plecam spre mare. Las doar o fotografie cu rasaritul unei dimineti de sambata, din dragul meu 2 Mai. Nicio vorba in plus, nicio poveste in plus. Chiar daca le port in mine. Cineva imi spunea de curand “amintirile ni le facem noi”. Well…cam da…
In sfarsit s-a urnit si maica-sa sa se ocupe de blogul copilului! 
Il vedeti aici!
Asa, Eleno, da-i bataie la scris si astept sa completezi si cartea bebeului..ca si acolo ai ceva momente de trecut!!
S-a nascut pe 28 Februarie 2009. A fost un frumos Martisor pentru Elena, mama ei. I-am soptit sa-i fie bine , sa fie sanatoasa si fericita. La 2 luni de atunci ..v-o prezint pe micuta Maria..dormind linistita (linistita, da, ati citit bine!) la soare. Sa o facem putin vedeta!!
Elena, o foarte draga prietena, un om special si aproape sufletului meu, a adus ieri pe lume pe Maria, una bucata fetita de 50cm si 3.34kg. Notata cu 10 de medici. Nu va spun cat de mare a fost bucuria mamei..cu siguranta cine are copii stie mai bine ca mine..va spun doar ca am avut emotii foarte mari si m-am bucurat foarte tare cand am vazut-o.
Femeia asta a primit cel mai frumos martisor! Si ma bucur nespus pentru ea! Il merita cu varf si-ndesat. E unul dintre cei mai frumosi si curati pe dinauntru oameni din cati stiu eu. Si-a dus sarcina cu o decenta cum rar am vazut. Si n-a fost usor. Nu s-a vaitat, nu s-a plans nici macar cand ii era rau- o vedeai doar ca se schimba la fata si se duce sa se intinda. La fel a facut pana-n ultima clipa cand n-a scos nici macar un strigat indiferent de cat de mari si dureroase erau contractiile (va anunt ca la 35 ani a nascut primul bebe pe cale naturala!).
Iar Mariei i-am ursit in soapta sa aibe o viata frumoasa! Inconjurata de atata iubire doar asa poate sa fie!
Cateodata nimic nu poate egala linistea unei seri acasa. Cuibarita-n fotoliu, cu pantalonii de trening gri, cu maleta roz (singura chestie roz pe care-o am), cu sosetele cele noi gri cu vacute roz , cu o carte-n brate si un ceai fierbinte in bot..mmm..cam asa arata azi “acasa”. Mai trag scurt cu ochiu-n dreapta si-n stanga ca m-au apucat dorinte de schimbare decor prin casa: mi-as face mai prietenos cuibul..
Da, mi-au trecut febrele. Am avut parte de zile faine, fara job (iami!!!), iar dupa ce-am scapat de febra m-am tinut de vizite. De vineri cam asa o tin.. Seara cu ceva vorbe, cu zambete, cu adormit culcusit in cineva drag. Ieri -dupa o tentativa de Feeria cam ratata- seara cu 3, femei de data asta, Capricoranca, Pestoaica si Racusor. Si cu a-4-a, care-i in mama-sa inca, si vom vedea daca o sa fie Varsator sau Peste… 
. Si cum Alina a avut chef de gatit, si cum stie sa gateasca misto, ne-am dat in barci cu gratar si napi, cu placinta de praz si cu strudel cu mere…si printre ele strecurate floricele, vorbe multe, hlizeli, suc de mere, mandarine si suc de portocale.
Si cum mi s-a deschis apetitul la gatit (sper sa conving oamenii sa si manace ce voi face eu) mi-am achizitionat una bucata gratar pe care-l voi testa exact in aceasta seara.
As putea sa ma obisnuiesc cu o viata cuminte, fara trafic si nervii aferenti lui, fara job cu program fix, cu carti, cu prieteni, cu vorbe, cu filme, cu ceva lejer gatit de placere (daca am chef), cu muzici si zambete si drag… As putea sa ma obisnuiesc cu asta… Desigur, ar fi necesar sa-mi deschid un cont in care sa rog pe toata lumea sa depuna bani.. asta asa, pentru ca mai am si facturi de plata…si placeri destul de costisitoare…Cine stie…poate o sa va anunt daca fac asta!!!
Si iaca ..s-a dus si week-end-ul asta…
O seara de vineri dusa tarziu in noapte catre 1.30 cu “povesti la gura sobei”. Dupa un pui pregatit de Alina cu “ghimbir pe piept si usturoi in cur” , cu vin rosu sorbit alene, cu tiramisu pregatit de Iulian…o seara faina, cu vorbe, ras, glume, chicoteli, muzica-n fundal si oameni calzi in jur. Evident ca toate caloriile arse la Marius pe steper si pe banda si pe “salteluta de dat din craci”..s-au recuperat cu varf si-ndesat, da’ nu-i bai!
Iar sambata seara am facut o chestie pe care n-am mai facut-o de foooarte mult timp: am mers intr-un club. Mai exact am mers in Downstairs unde am avut surpriza unei muzici pe placul meu si-a unei atmosfere super ok. Am dansat de mi-au sarit capacele, ore-n sir, am ras si am cantat versurile de la “Fata din vis” -Compact si Bon Jovi -ul adolescentei mele si Pirin si Zdob si Zdub si cate altele… M-a amuzat sa bag “dansuri tematice” cu Alina care radia de atata bucurie ca e intre “ai ei”, dupa atata absenta din tara. La 4 dimineata adormeam cu zambet pe buze, dupa inc-o serie de “vorbe” asa..ca fetele..cocotate in varf de pat. Mi-era dor de dans. Mi-era dor si habar n-aveam. Sa-nchid ochii si sa las muzica sa curga prin mine si s-o las sa ma conduca. Asa cum stie ea.
Intre timp vad ca afara au dat cu iarna si cu frig. Prelungesc finalul asta de saptamana cu cada plina de spuma si-n timp ce zac in ea termin ”Tara mea inventata” (Allende). Imi promit ca revin sa scriu cate ceva despre ea. Nostalgica deja..ma pregatesc de-o noua zi de luni.. Dupa zilele astea am nevoie de mult curaj sa ma arunc din nou in trafic, din nou la birou.
Umbrele din mine si tristetile insotitoare..is tot acolo. Nu mai incerc sa le imblanzesc. Invatam sa vietuim impreuna. Atat. Iar fereastra sufletului meu, cea pe care uneori o deschid larg, alteori doar o intredeschid, arata asa:
Stiti acele mici intamplari care aduc zambete, mici cadouri pe care ni le face viata din cand in cand??..Mici..nu mari..nu spectaculoase..micute.. Un zambet al unui prieten, cateva cuvinte, o glumita, o jumatate de mar din care musti cu pofta in timp ce te uiti la un film, o frunza care-ti cade pe parbriz si care are o nebunie de culoare in ea…
Cu sufletul deschis si cu ochii larg cascati le primesc, le mangai, le lipesc de suflet si..merg mai departe. Cu incredere!
Si iata ca e iarasi luni…si asta inseamna birou, mailuri, telefoane..toata salata verde a unei zile de lucru..normale..(sper sa fie macar normala, ca n-am chef de surprize..)
Ce-am mai facut intre timp…??..in acest luung timp in care nu prea am mai scris p-aici…
Printre altele am fost la un fel de team building…de fapt e vorba doar de-o iesire cu colegii la Unirea, la Metropolis, biliard, pizza, socializare udata tequila
Asta pe vineri seara. Asadar, dupa toate aceste tequile -am lasat masina acolo in ideea ca, la bafta mea, sigur m-ar fi oprit vreun politai sa-mi bage fiola-n bot. Asa ca..sambata pe la pranz mi-am miscat fundu’ pan’ la Unirea sa-mi ridic pe albastrica. Cum 124 (autobuzul) ajunge la Unirea, cum eu stau aproape de o statie de-a lui..decid sa-l folosesc ca mijloc de transport pana acolo. Si uite-asa am descoperit ca exista un sistem care mi s-a parut beton: pe un ecran iti afiseaza ruta autobuzului si statia si ora estimata cand ajunge in statia “x”.. Mai mult: inainte sa ajunga in statia urmatoare pe ecran apar marcate strazile (amplasare si denumire) care se afla in jurul statiei. Asa ca, daca esti in autobuz si vrei sa ajungi la adresa “x” trebuie doar sa te holbezi la ecran.. Cu alte cuvinte pe 124 avea sistem de navigatie!!! Mi s-a parut cool! Super. Mi-a placut sa ma dau cu autobuzul..era sambata ..era liber..si mai aflam si eu cum se cheama strazile din vecinatatea mea . Cu siguranta chestia asta exista demuuuuult..si eu ma minunez de ea de parca am gasit apa calda… dar, nah, muiere care nu circula cu RATB-ul nu aveam cum altfel afla de ea….
Daca tot mi-am recuperat masinuta…am bagat si o Cora…am bagat si-un mall in Baneasa…si apoi un mall de vitan…si uite-asa..m-am ales cu niste “trente” utile, desigur, dar care nu mi-au schimbat starea din proasta in buna.. Stiam eu ca la mine asta cu terapia prin cumparaturi nu functioneaza!!! 
Lucrurile razna din viata mea nu se-ndreapta daca-mi iau 5 perechi de pantofi sau 10 bluze de la Zara. Ba, mai rau, am descoperit ca din cauza ca a trebuit sa ma invart in locuri aglomerate ..m-au luat si mai rau jalea si dorul de duca… Voi ati vazut cate toape sunt in malluri mai ales in week end? Voi ati vazut ce haine poarta? Ati vazut cum fac ele botic..si zic “fata” cu buzele tuguiate? (Asta in cazul fericit. In cazul nefericit le poti auzi cu “fai” sau..mai rau..”fa”).. Doamne..uitasem!!!!
Dar, totusi, cat detest eu mallul… trecand pe la Starbucks mi s-a facut dor de cafelele baute cu un prieten drag pe-acolo.. Sau de o seara cu film..pe-acolo.. Deocamdata el are o situatie urata dpdv sanatate…asa ca nu mergem nicaieri…
Mda..am sarit de la una la alta..cam la fel cum imi zboara gandurile prin creerashi…
Iar acum..pen’ ca-mi arde buza dupa “tutiun” ma duc sa bag una mica.. Pachetul asta n-are poza, slava cerului!!!
O lumina frumoasa in dimineata asta m-a facut sa conduc zambind catre munca… doar cu capul scos din carapace, atat cat sa-mi bucur sufletul fara riscul sa mi-l julesc…
O emotie calduta placuta in stomac, putina melancolie, putina oboseala, azi toate sunt dozate in cantitati mici. E ok asa. Emotiile prea mari m-ar epuiza.
Ce bucurie ar fi sa fiu lasata in pacea mea azi…sa nu mi-o tulbure nimic..
Daca Alina nu mai scrie nimic pe blog…atunci o sa scriu eu despre ea
Asta pentru ca intr-o mica-mica-mica masura traiesc si eu prin ea ceea ce mai traieste pe acolo…cu speranta ca voi face si eu pasii necesari..Candva…
Ma intreb uneori cum se va readapta la ceea ce se numeste “normal life” cand se va intoarce in tara? Are 6 luni de cand e plecata. A lucrat cu kinderii in Costa Rica, apoi a stat 1 luna in USA, apoi a plecat in Caracas- unde a ramas o luna (si unde si-a facut si ceva cursuri de spaniola), apoi a ajuns in Rio- Brazilia de unde sambata trebuia sa plece inapoi in Costa Rica si de acolo..in cateva zile inapoi in Romania….
Cu ceva probleme in aeroport - n-a reusit sa plece sambata- ci ieri abia. (s-a trezit ca nu avea nu’s ce hartie referitoare la vaccin de febra galbena, asadar aviz amatorilor: cine se duce in Brazilia sa stie ca are nevoie de aceste vaccinari)
Sper ca s-a bucurat de fiecare secunda “out of the cage”, unde prin cusca ma refer la ceea ce se numeste viata normala.. Sper ca a tras cu cat mai multa forta in plamani aerul de acolo, sper ca a zambit mult si ca isi va aminti tot. Sper…hm…egoista din mine spera sa vina cu povesti frumoase inapoi, sa ma hranesc si eu putin din ele, pentru ca mi-e gatul ars de sete de povesti…
Sunt intr-o stare ciudata, e un moment dificil din viata-mi… si nu ma simt in stare de decizii destepte, ori de decizii in general…Sunt si foarte trista pentru ca imi dau seama cu o luciditate crancena ca anumite lucruri nu se vor mai putea intampla niciodata.
Dar uneori.. (ACUM, de exemplu..) am cate un mic moment in care am cate-un flash din locul acela atat de drag…ori cu cate-o intamplare traita acolo in februarie…si emotia este atat de puternica incat ma-ndoaie pe din doua! O scena scurta, ori un cuvant, un miros pe care parca-l si simt, o imagine scurta din fuga masinii, un zambet..ceva mic si aparent neinsemnat care-mi umple sufletul de caldura si ochii de apa.
Si.. exista un om caruia trebuie sa-i multumesc ca m-a facut sa cred ca se poate, ca mi-a aratat ca se poate, ca m-a facut sa inteleg ca niciun loc de pe pamantul asta nu e suficient de departe incat sa nu-l poti atinge, ca niciun vis nu e imposibil de realizat daca il visezi cu adevarat… Si-i multumesc pentru faptul ca mi-a aratat ca usita de la colivia mea se poate deschide, acesta a fost marele lui dar pentru mine.
Iar dupa ce-i multumesc in gand, ma rog, tot in gand, sa primeasca un cadou la fel de frumos.
P.S.
Si, indiferent daca emotia viscerala pe care o simt acum este tristete sau bucurie….ea e dovada suprema a faptului ca TRAIESC!
Ce mai zic ei…