Fost-am lele cat am fost…

Am adunat in timp tot felul de ziare, reviste, articole scrise de/ despre vreun cunoscut de-al meu. Asta inseamna ca le am si pe cele care fac referire la mine. Sau pe cele care-mi apartin.

Da, da…eram framantata de talente literar artistice pe vremurile copilariei. Eram in cerc de poezie, in grup de chitara. Poezie n-am mai scris de ceva vreme…chitara zace intr-un colt de camera.. Cam asa ma tin eu de pasiunile copilariei…

Dar azi am gasit o revista de prin 1985 in care mi-e publicata o poezie. Si..stiti ceva…am murit de ras..intrebadu-ma “Da’ ce-a vrut, frate, sa zica poetul?”. Eram prea adanca pentru cei 11 ani de atunci, zau!!

“Pune copile capul pe perna si dormi linistit

Azi vei visa un camp

cu flori ce picura din degetele tale

si-un cer plin de stele

rasarite din albastrul ochilor tai

Eu voi veghea la somnul tau.

Acum copilaria ta va inflori

si nimeni nu-i va opri deschidere petalelor”

Eram clasa a-V-a!!! Imi amintesc exact cum aratam pe vremea aia, ba chiar ma vad mergand si facand ceea ce faceam atunci.  Ca si cum, de aici, din locul unde stau acum ..privesc un film… Eu sunt ea? Ea sunt eu?

Sa vedeti cum suna ce-a iesit din mine in ultimii ani?

Ciocănitori pe venele mele, abia mai tîrziu am aflat că dacă ele nu treceau pe-acolo n-aş fi învatat să-mi cresc frunzele şi să-mi pocnesc florile. N-aş fi putut să mă cresc pe de-a-ntregul dacă nu-mi scobeau cu ciocuri hulpave pe dinăuntru.

Şi totuşi mi-aş fi dorit să-mi fie pădurarul alături, să-mi spună că deşi mă duc catre-albastru nu-l voi putea ajunge cu fruntea, că răsucirile sunt fireşti şi nu trebuie sa doara atîta…

Nu ştiai tu

Cum mă durea cînd mi se cojea pe tot corpul pielea..

cineva a zis că şerpeşte

să mă tîrăsc de mîine,

cineva a zis că-i de la soare

să stau în departe şi întuneric.

Dar eu ştiam

că-i lipsesc degetele să-i deseneze hărţi

fără de puncte cardinale

şi priveam cu foame

în tramvaie palmele prinse de bară.

Lumea mea devenită pădure de mîini..

şi pielea-mi devenea transparentă,

venele desenau pe ea

fluturi care n-aveau vreodată să-nveţe zborul.

Cand veneai acasa faceam febra de cate ori palmele-ti incepeau sa framante lutul si sa nasca forme, te uitai la mine si nu pricepeai nimic, imi aduceai ceaiul si-mi spuneai sa am mai mare grija de mine sa nu mai racesc atat de usor. Ma uitam la tine si nu mai stiam cum sa te strig si nu mai stiam sa te strig si oricum nu te doreai strigat.

Stari

Mi-am reamintit zilele trecute ca n-am mai dat pe aici de-o vreme.

Foarte multe s-au intamplat.  Despre unele se poate scrie.. despre altele nu… dar pe toate le port in suflet cu mirarea celui care invata sa ia exact ceea ce-i vine, atat cat ii vine.

Cineva imi spunea zilele trecute ca nu ni se da niciodata mai mult decat am putea duce.  Si probabil exact asa este. Asa ca sunt sigura ca aceste intamplari de acum, fie ele din gama zambete/bucurie sau tristete/bazaiala….sunt exact ceea ce trebuia sa se intample.

E magulitor sa intelegi ca insemni “ceva” in viata cuiva. Daca sunt chiar mai multi oameni care iti transmit asta (fie ca o fac cuvintind, fie ca o fac privind, fie ca o fac traind pur si simplu cateva intamplari cu tine) intr-un moment in care chiar necesiti sa stii acest lucru…well…atunci esti chiar norocos. Eu cred ca sunt norocoasa. Exista cativa oameni prin preajma mea pentru care stiu ca “insemn ceva”. Si asta-mi face cald pe dinauntru si zambet si liniste. DA, mi-e important sa stiu asta. Totdeauna mi-a fost. Nu-mi trebuie “la schimb” nimic…dar daca primesc..ce frumos e!

Iar daca nu primesc (desi, poate, mi-as dori) am invatat sa NU CER! Si chiar ma bucur ca am invatat asta! Pentru ca ..finally…nimic nu ni se cuvine pe lumea asta.. Asa ca…daca e, e….daca nu, inseamna ca nu trebuie sa fie. Zbaterile in situatii de genul asta sunt inutile si consumatoare majore de energie. N-au sens. Nu totu-i batalie pe pamantul asta.

Sarbatoare si liniste.

Da, n-am mai scris de ceva vreme..stiu! Iar cand scriu -scriu putin si in general spun lucruri fara importanta..asa..aiurea..Si asta stiu.

Dar..asa e filmul acum in viata mea..cand o sa fie altfel se va observa.

Intre timp am facut renovari si curatenii..ceea ce m-a facut sa nici nu ma prind ca vine Pastele. Ca a venit, mai exact. Ba chiar e pe trecute, pentru ca-i luni deja..si maine..e marti si daca e marti e munca…Beah!

 Dupa Craciun..hm..nu ma omor: in primul rand pentru ca-i iarna si frig  si apoi inseamna final de an – adicatelea inca unul care-a trecut (an, da?) si nici asta nu ma incanta..
Dar Pastele..vine cu verde si cu portocaliu si cu soare si cu o stare de liniste..Zambete cu gura pana la urechi. Familie, oameni dragi, din astea! Cu alte cuvinte chestii simple-simple de tot..care adunate nasc o gramajoara de bine

De cand ma stiu asa au stat lucrurile.

Mi-am amintit cum era cand eram “la mama acasa”, bebelanca adica!
N-am crescut in familie religioasa. Ai mei s-au casatorit religios in Sangeorz-Bai la multi ani dupa ce se “luasera” la starea civila. Atat de tarziu incat eu eram prezenta in biserica si aveam vreo 7 ani, iar eu sunt al doilea copil..  Bunici n-am avut prin preajma in copilarie: pe-ai tatalui meu nu i-am apucat in viata (asa e cand esti copil facut mai tarzior..), iar ai mamei erau in Valcea si-i vedeam doar cateva saptamani vara. Habar n-am de unde am capatat chestia cu mersul la biserica de Paste. Mai exact: mergeam Joi -sa trec pe sub masa, mergeam Vinerea sa fac inconjurul bisericii, apoi Sambata-Duminica si luam lumina. Era si extrem de facil- blocul unde locuiam era langa biserica. Asa ca auzeam cand incepeau sa bata clopotele si zburam cu gasca de prichindei la biserica. Eram o liota de copii, fara “oameni mari” cu noi, dar cu toate astea nu faceam scandal si nu ne inghionteam..eram niste micuti care-si luau in serios rolul de “aducatori de lumina in case”.. Ma simteam extrem de importanta sa am o asa responsabilitate (din patru ai casei doar eu ma duceam).
Stiu ca eram toata ferchezuita si lustruita cand ieseam pe usa. Cand ma intorceam 1/4 familie dormea (sora-mea); celelalte 2/4 (in afara de mine) erau in bucatarie. Mama termina diverse mancaruri (fixatia ei sa fie “de toate” si proaspat preparate o trimitea cu gatitul tarziu in noapte), iar tata era cu ochii lipiti de cuptor asteptand cozonacul.
Ouale colorate in nshpe culori, ba chiar unele din ele in degradeuri. Avea tot felul de metode: cu frunza lipita ori cu ciorap de dama care mototolit la un capat de ou nastea tot felul de desene in vopsea. (da, ati citit bine ..ciorap de dama..)

 

Dupa ani de zile ai mei si-au pastrat obiceiurile: samabat seara cand am vorbit cu ei la telefon mama termina cozonacul si tata astepta sa manance.  Sigur nu-i mananca pe toti -unul ma asteapta, pufos si zambitor!  Desi eu ..nu prea mananc cozonac..in fiecare an cand ajung la ai mei primesc unul la pachet! Si tot felul de altele..bunataturi..din cele de care eu habar n-am sa fac!

Iar acesta a fost un minimonolog dedicat lor. Pentru ca exista, pentru ca-mi sunt dragi chiar si atunci cand sunt obositori prin prea multa atentie pe care mi-o acorda.

Iar o parte din ceea ce sunt acum lor le-o datorez!

 

 

 

Un altfel de martisor

Elena, o foarte draga prietena, un om special si aproape sufletului meu, a adus ieri pe lume pe Maria, una bucata fetita de 50cm si 3.34kg. Notata cu 10 de medici. Nu va spun cat de mare a fost bucuria mamei..cu siguranta cine are copii stie mai bine ca mine..va spun doar ca am avut emotii foarte mari si m-am bucurat foarte tare cand am vazut-o.
Femeia asta a primit cel mai frumos martisor! Si ma bucur nespus pentru ea! Il merita cu varf si-ndesat. E unul dintre cei mai frumosi si curati pe dinauntru oameni din cati stiu eu. Si-a dus sarcina cu o decenta cum rar am vazut. Si n-a fost usor. Nu s-a vaitat, nu s-a plans nici macar cand ii era rau- o vedeai doar ca se schimba la fata si se duce sa se intinda. La fel a facut pana-n ultima clipa cand n-a scos nici macar un strigat indiferent de cat de mari si dureroase erau contractiile (va anunt ca la 35 ani a nascut primul bebe pe cale naturala!).
Iar Mariei i-am ursit in soapta sa aibe o viata frumoasa! Inconjurata de atata iubire doar asa poate sa fie!

Aici ne dam prin radio

Primul week-and din an a inceput. (desi, in vacanta fiind, de 10 zile am sentimentul ca-s tot in week-end ).

Iar pentru mine a inceput intr-un mod placut si “altfel”- un altfel in sensul bun: noaptea trecuta am fost la Psiholog. Da, da, da…ati citit bine. Ma duc -in sfarsit- la psiholog! Gata? V-ati calmat? Acum pot sa va spun ca e vorba de o emisiune radio.  (De altfel va dati seama ca eu ar tb sa merg direct la psihiatru..ca psihologul n-are ce sa-mi mia faca…)

Am stat de la 0.05 la 5.00 am, n-am simtit cand a trecut timpul, mi-a cam placut

Am fost 4 invitati in total, cu varste diverse,  iar gazda a fost super. Intuiam din stilul de comunicare de pe forumul emisiunii …din stilul pe care-l auzisem prin emisiuni ca e un astfel de om si ma bucur ca nu m-am inselat. Mandra-s de intuitia mea!! Recunosc!

Am avut o gramajoara maricica de emotii cand am ajuns acolo, pe drum ma-ntrebam “ce naiba caut eu in emisiunea asta? eu n-o sa scot un sunet, o sa am trac, ce le pot spune eu…?etc-etc..”. Meritul consider ca a fost al gazdei pentru ca a reusit sa-mi transmita o stare de liniste…cumva…habar n-am cum.  Ha…Mie sa-mi transmita cineva stare de liniste?? Ce-i aia??  A stiut sa conduca si directioneze discutia, astfel incat, de la un punct incolo am simtit ca devin degajata si mi se parea ca “e normal” sa fiu acolo. (ca si cum era ceva uzual sa merg intr-o emisiune radio…si sa comentez ce mai scriu cei de pe forum sau ce scriu in sms-uri).

Si uite-asa m-am trezit ca la intrebarile care nu-mi conveneau “fandam” lateral dreapta..sau stanga..si evitam un raspuns concret..Ce va spuneam: ca-n viata reala

A fost super frumos si funny in acelasi timp..si abia astept sa am si eu emisunea inregistrata. Nu de alta dar mi-a dat sms Elena ca vocea suna super fain si apoi au scris unii-altii ca am o voce super misto. I-auzi!! Pai haideti s-o aud si eu!!!

 

Asadar..revenind…un fain inceput de week-end..si mi-a cam placut!

Ma bucur ca am mers si ca am trecut peste frana initiala!

Aici se danseaza tango!

Intre facuturi de unghiutze, ales haine, pregatiri…imi doresc mie si voua pentru noul an viata la intensitatea si cu pasiunea acestui dans!!!

Enjoy

Inceputuri si sfarsituri.

Final de an. Ultima zi. Bilanturi? Linii pe care le tragem? Faceti din astea?

Iata ca am si eu momentul meu in noaptea asta- penultima din an, nu-i asa?, in care ma uit peste umar, in spate, catre ce-mi trecea prin cap anul trecut “pe vremea asta” (ce cliseu…)

Ascult “Stranger in the night” din filmul de pe Cinemax2..si stiu ca anul trecut singurul lucru pe care-mi propuneam sa-l fac in 2008 era sa ajung in Costa Rica. Credeam ca voi pleca voluntar, am plecat altfel, mult mai frumos is mult mai intreg, chiar daca pentru mai putin timp decat imi propusesem.

Asta gandeam in decembrie 2007, un final de an in care am fost extrem de turtita si-n care aceasta idee ma ajuta sa mai cred ca mai pot visa. Un decembrie care, desi plin de turteala, mi-a adus in viata pe Elena si pe Alina. Din casa unde locuiesc ele va scriu acum. Asadar…iata ca mi-a adus intamplari frumoase acest 2008, oameni frumosi si pentru asta am chef sa zambesc si sa multumesc.

Sa-i multumesc lui Rux, care mi-a spus intr-un final de 2007 “Am cunsocut o tipa care vrea si ea sa plece in America Latina” si care m-a adus in casa asta; Elenei- care a reusit sa-mi dea curaj in lunile cu intamplari grele ale acestei veri; Alinei -care a trait povestea voluntariatului si a impartit-o si cu noi.

Sa-i multumesc lui Adrian care a spus intr-un februarie 2008 “Mergem” si care a mers.

Sa-i multumesc lui Alex, care mi-a facut zilele trecute una din cele mai frumoase urari pentru anul ce vine “Sa razi mult si sa iti implinesti toate visele pe care, pana acum, ti-a fost frica sa le implinesti si sa te duci in toate locurile alea pe care vrei sa le vezi”.

Si…nu in ultimul rand…sa-i multumesc Celui Care Vegheaza asupra noastra ca mi-a dat oameni frumosi si calzi in jur si ca mi-a oferit aceste daruri de intamplari fericite. Ce va mai fi? Cine va mai fi? Cine va ramane? Ce va mai ramane? Cine apare? Nu se stie…

Adorm in aceasta noapte cu Costa Rica lipita de suflet. Starea pe care mi-o da acea intamplare, “acel cadou pe care ni l-a facut viata”  este un amestec de bucurie si de tristete. Zambete impletie cu lacrimi. Goluri in stomac. Minte golita de orice gand. Am venit de 10 luni inapoi, dar n-am venit de tot. O parte din mine a ramas acolo si e departe de cea care scrie acum; o parte din mine s-a intors aici si-si traieste bucata asta de viata si nu isi aminteste sa fi fost vreodata acolo. Impartita in doua imi spun ca toate au un rost si ca nimic nu se-ntampla degeaba.

Si-apoi am sa adorm. Decisa sa reinvat deschiderea. Sa ma las sa simt. Orice va fi de simtit. Daca va fi. Dorinta pentru 2009.

(voce interioara:  ai grija ce-ti doresti pentru ca s-ar putea sa se intample!)

Aici ningem..putin..

Intre lecturi si filme si stat la vorbe si vizite…doar sa scriu cateva cuvinte: AICI NINGE.

Nu stiu la voi cum este…dar la mine ninge putin…(aici=Pipera, Bucuresti..Romania…)

O iau ca pe-un cadou de Sf Stefan. Multumesc. Cuiva. Stiu eu cui!

O vineri ca un dar cu funda

De obicei am o groaza de “complains”-uri. Ma plang de trafic, ba-s nemultumita de sefi, ba ma enerveaza cate-un vecin… Din astea. Stiti voi!

De data asta am sa va spun ceva despre intamplari faine din viata mea.

Pentru ca astazi simt ca am primit un dar- iar darul este ziua asta de vineri, per total, care mi-a venit de dimineata ca un dar frumos impachetat, legat cu funda mare. Cu surprize inauntru. Am rupt cu dintii funda, am desfacut nerabdatoare darul si am dat de:

O dimineata faina in care, desi m-am trezit la 7 a.m. (foooarte devreme din punctul meu de vedere), am stat la povesti cu un om drag, la un mic dejun prelungit, cu cafea bauta si vorbita pe-ndelete. Cu cald in suflet si hlizeli.

Job unde am primit vesti bune pentru un proiect la care lucrez, vesti care ma ajuta sa mai fac un pas inainte in respectivul proiectel.

Am pregatit si cadouri pentru parteneri. Cosuri frumu cu: doua sticle de vin, o carte despre vinuri, un tirbuson de fite, dulciuri de super calitate, ornamente de sarbatori, cd jazz. Am avut furnizor un magazin de delicatese de pe Nerva Traian, super figuri, ce mai!! Arata misto, le dam, in sfarsit, la timp!!

Sef n-am azi. (Cred ca trebuia sa-ncep cu asta). Si cand n-am sef ma simt mult mai bine, lucrez la ce am de lucrat si imi fac treaba la fel de bine, ba chiar mai bine pen’ ca nu ma freaca nimeni la creeri. Asta daca am la ce lucra. Daca nu- nu!

Dupa care primesc un telefon si aud glasul directorului financiar care-mi sopteste languros “Vino sa-ti iei prima”. Wow!!! Pe bune?? Haide, mah, pe bune? Dragule, ai una din vocile pe care le-am iubit azi, chiar daca in genere nu ma dau in vant dupa tine! Hihi…

Acum am momentelul meu de dat pe net, de privit filmulete-citit bancuri, etc.

Si nu, nu se opreste aici.

Stiu sigur ca vinerea mea cadou mai contine ceva: party de firma cu colegii la carciuma italieneasca cu papa-bun si dj care va pune ce muzici ii dam noi si unde am impresia ca ne asteapta si alte surprize. Ca prea o vad pe mandra cu HR-ul ca tot pleaca din firma si e misterioasa si se agita.

Asadar…nu stiu ce faceti voi …dar eu ma intorc sa mai scotocesc prin darul acestei zile.

SATURDAY  POST:

Cum va spuneam ieri, darul meu constand in ziua de vineri urma sa mai contina si o party. Pe care o intutisem cu surprize. Si nu m-am inselat.

Acum ..faptul ca urmau sa fie surprize este una..dar ca ele s-au rasfrant direct si asupra mea..asta a fost neasteptat, really!!!

Au fost nebunii de cadouri si surprize micute, dar care au avut farmec, mai ales ca nu au fost facute dupa modelul ala aiuristic si aberant in care un HR forteaza nota si oamenii au zambete false si chinuite si abia asteapta sa se termine seara si sa se care acasa. Au mai fost si 6 cadouri speciale- cu tombola- din aia clasica: tragi biletul si vezi ce fel de moaca desenata  iti pica pe el: daca este emotionul zambitor (ala de yahoo), esti unul din cei care primeste din cele 6; daca ai vreunul trist sau plangacios..nu-i grav ca tot te alegi cu ceva din sacul Mosului (dulciuri, lumanarele, prostioare- care tot te fac sa zambesti). Ei, bine, aici vine partea in care eu -desi trag printre ultimii- extrag fata cu gura pana la urechi si primesc in dar set de la Bamboo, cu servete de masa, din alea de le asezi sub farfurie, in rosu intens de Sarbatoare.  Le voi folosi cu siguranta- ca tot raman acasa de sarbatori

In rest … a fost seara cu zambete, chicoteli, dans, mancaruri, vinuri, alea-alea…de toate. Incheiata la 2 a.m…cand imi picau ochii-n gura de somn si am plecat catre casa.

Ma amuzam inainte sa adorm, azi noapte: atitudinea naste intamplarile… Ieri am fost zambareata toata ziua si decisa sa nu las umbre negre pe cerul meu. Si nu le-am lasat!

It happened to me…

Ce frumos e sa te trezesti dimineata in sunetul telefonului… Si nu ma refer la alarma telefonului, aia care ar trebui sa sune sa te trezeasca, ci chiar la telefon care suna insistent..pana cand binevoiesti sa te misti din somn, din pat si sa raspunzi. Vag nervoasa “Cine naiba suna asa devreme?”. Sictirita “Mama, ce misto visam!!!”. Raspunzi. De la capatul celalallt ai partea de vocea calina a unei colege care te-ntreaba “Buna, ce faci?, pe unde esti?”. Ii spui destul de taios si cu oarecare unda de repros:  ”In pat..” Tacerea ei te face sa incepi sa intelegi Asa ca te uiti la ceas si vezi ca e 9.34a.m. In cateva fractiuni de secunda iti aduci aminte ca la 9 a.m. aveai meeting cu sefii din board-ul companiei. Veniti “din afara”. Te paleste revelatia ca..something is wrong…ca nu aveai ce cauta in pat la ora aia, taman in ziua aia, FUCK!!!

Si uite-asa descoperi ca poti sa ajungi in cartea recordurilor pentru ca ai reusit performanta sa te dusezi, imbraci, fardezi, conduci, parchezi, urci 2 etaje, iei agenda si hartiile si ajunge in sedinta cu sefii..in doar 30 minute!!!

In drumul dintre biroul tau si sala de meeting arunci scurt o privire in oglinda sa vezi daca ai fulgi din perna-n par, sau camasa pe dos, totul e ok. Mai verifici printr-o miscare scurta si viguroasa daca nu cumva ai uitat sa-ti pui chilotii. Ca nu-ti aduci aminte exact ce gesturi ai facut si daca nu cumva ai sarit vreunele…Pare-se ca-s la locul lor. Rasufli usurata, zambesti gingas si multumesti colegilor care ti-au acoperit fundu”.

Meetingurile s-au incheiat.

Iau telefonul sa vad de ce naiba n-a sunat alarma de dimineata. A! Simplu: azi e miercuri nu marti!!!!, asa ca daca n-a fost setat pentru miercuri n-avea de ce sa sune… isn’t???!!!

Anyway…am iesit cu bine si din asta…