O vineri ca un dar cu funda

De obicei am o groaza de “complains”-uri. Ma plang de trafic, ba-s nemultumita de sefi, ba ma enerveaza cate-un vecin… Din astea. Stiti voi!

De data asta am sa va spun ceva despre intamplari faine din viata mea.

Pentru ca astazi simt ca am primit un dar- iar darul este ziua asta de vineri, per total, care mi-a venit de dimineata ca un dar frumos impachetat, legat cu funda mare. Cu surprize inauntru. Am rupt cu dintii funda, am desfacut nerabdatoare darul si am dat de:

O dimineata faina in care, desi m-am trezit la 7 a.m. (foooarte devreme din punctul meu de vedere), am stat la povesti cu un om drag, la un mic dejun prelungit, cu cafea bauta si vorbita pe-ndelete. Cu cald in suflet si hlizeli.

Job unde am primit vesti bune pentru un proiect la care lucrez, vesti care ma ajuta sa mai fac un pas inainte in respectivul proiectel.

Am pregatit si cadouri pentru parteneri. Cosuri frumu cu: doua sticle de vin, o carte despre vinuri, un tirbuson de fite, dulciuri de super calitate, ornamente de sarbatori, cd jazz. Am avut furnizor un magazin de delicatese de pe Nerva Traian, super figuri, ce mai!! Arata misto, le dam, in sfarsit, la timp!!

Sef n-am azi. (Cred ca trebuia sa-ncep cu asta). Si cand n-am sef ma simt mult mai bine, lucrez la ce am de lucrat si imi fac treaba la fel de bine, ba chiar mai bine pen’ ca nu ma freaca nimeni la creeri. Asta daca am la ce lucra. Daca nu- nu!

Dupa care primesc un telefon si aud glasul directorului financiar care-mi sopteste languros “Vino sa-ti iei prima”. Wow!!! Pe bune?? Haide, mah, pe bune? Dragule, ai una din vocile pe care le-am iubit azi, chiar daca in genere nu ma dau in vant dupa tine! Hihi…

Acum am momentelul meu de dat pe net, de privit filmulete-citit bancuri, etc.

Si nu, nu se opreste aici.

Stiu sigur ca vinerea mea cadou mai contine ceva: party de firma cu colegii la carciuma italieneasca cu papa-bun si dj care va pune ce muzici ii dam noi si unde am impresia ca ne asteapta si alte surprize. Ca prea o vad pe mandra cu HR-ul ca tot pleaca din firma si e misterioasa si se agita.

Asadar…nu stiu ce faceti voi …dar eu ma intorc sa mai scotocesc prin darul acestei zile.

SATURDAY  POST:

Cum va spuneam ieri, darul meu constand in ziua de vineri urma sa mai contina si o party. Pe care o intutisem cu surprize. Si nu m-am inselat.

Acum ..faptul ca urmau sa fie surprize este una..dar ca ele s-au rasfrant direct si asupra mea..asta a fost neasteptat, really!!!

Au fost nebunii de cadouri si surprize micute, dar care au avut farmec, mai ales ca nu au fost facute dupa modelul ala aiuristic si aberant in care un HR forteaza nota si oamenii au zambete false si chinuite si abia asteapta sa se termine seara si sa se care acasa. Au mai fost si 6 cadouri speciale- cu tombola- din aia clasica: tragi biletul si vezi ce fel de moaca desenata  iti pica pe el: daca este emotionul zambitor (ala de yahoo), esti unul din cei care primeste din cele 6; daca ai vreunul trist sau plangacios..nu-i grav ca tot te alegi cu ceva din sacul Mosului (dulciuri, lumanarele, prostioare- care tot te fac sa zambesti). Ei, bine, aici vine partea in care eu -desi trag printre ultimii- extrag fata cu gura pana la urechi si primesc in dar set de la Bamboo, cu servete de masa, din alea de le asezi sub farfurie, in rosu intens de Sarbatoare.  Le voi folosi cu siguranta- ca tot raman acasa de sarbatori

In rest … a fost seara cu zambete, chicoteli, dans, mancaruri, vinuri, alea-alea…de toate. Incheiata la 2 a.m…cand imi picau ochii-n gura de somn si am plecat catre casa.

Ma amuzam inainte sa adorm, azi noapte: atitudinea naste intamplarile… Ieri am fost zambareata toata ziua si decisa sa nu las umbre negre pe cerul meu. Si nu le-am lasat!

Bucuresci in Targuri.

Am tras eu linie dupa aceste ultime zile si am concluzionat, cu tristete in sufletel, ca am pierdut cateva targuri la care aveam mare chef sa ajung.

Targul de carte-l-am pierdut pentru ca eram varza de raceala.

Targul de Mos Nicolae de la Romexpo- s-a inchis ieri;

Targul de Mos Nicolae- de la Muzeul de Geologie – unde au fost super agate si cristale si roci, am vazut ce si-a luat o colega de-a mea de acolo si imi placeau….- s-a inchis si asta ieri!

Targul de Mos Nicolae- de la Muzeul Taranului Roman.

Pentru unele dintre ele sunt chiar trista ca eram dornica sa fac niscaiva cumparaturi. Pentru altele regret doar pentru ca eram curioasa.

Oricum intelg ca mai am o sansa sa ajung sa vad cum arata si cu ce se mananca targul din zona Unirii,  in parc si pe Bulevard, catre Casa Poporului. Asta pentru ca aud si ca va da mari batai de cap…cui altcuiva daca nu soferilor??

Ei, vedeti de ce mi-am bagat eu concediu de pe 24 pan’ la anu’??!!!

It happened to me…

Ce frumos e sa te trezesti dimineata in sunetul telefonului… Si nu ma refer la alarma telefonului, aia care ar trebui sa sune sa te trezeasca, ci chiar la telefon care suna insistent..pana cand binevoiesti sa te misti din somn, din pat si sa raspunzi. Vag nervoasa “Cine naiba suna asa devreme?”. Sictirita “Mama, ce misto visam!!!”. Raspunzi. De la capatul celalallt ai partea de vocea calina a unei colege care te-ntreaba “Buna, ce faci?, pe unde esti?”. Ii spui destul de taios si cu oarecare unda de repros:  ”In pat..” Tacerea ei te face sa incepi sa intelegi Asa ca te uiti la ceas si vezi ca e 9.34a.m. In cateva fractiuni de secunda iti aduci aminte ca la 9 a.m. aveai meeting cu sefii din board-ul companiei. Veniti “din afara”. Te paleste revelatia ca..something is wrong…ca nu aveai ce cauta in pat la ora aia, taman in ziua aia, FUCK!!!

Si uite-asa descoperi ca poti sa ajungi in cartea recordurilor pentru ca ai reusit performanta sa te dusezi, imbraci, fardezi, conduci, parchezi, urci 2 etaje, iei agenda si hartiile si ajunge in sedinta cu sefii..in doar 30 minute!!!

In drumul dintre biroul tau si sala de meeting arunci scurt o privire in oglinda sa vezi daca ai fulgi din perna-n par, sau camasa pe dos, totul e ok. Mai verifici printr-o miscare scurta si viguroasa daca nu cumva ai uitat sa-ti pui chilotii. Ca nu-ti aduci aminte exact ce gesturi ai facut si daca nu cumva ai sarit vreunele…Pare-se ca-s la locul lor. Rasufli usurata, zambesti gingas si multumesti colegilor care ti-au acoperit fundu”.

Meetingurile s-au incheiat.

Iau telefonul sa vad de ce naiba n-a sunat alarma de dimineata. A! Simplu: azi e miercuri nu marti!!!!, asa ca daca n-a fost setat pentru miercuri n-avea de ce sa sune… isn’t???!!!

Anyway…am iesit cu bine si din asta…

back to work…back to reality

Tristete cat cuprinde. Nu..nu tristete…de-a dreptul jale!! Ca sa fie tacamul complet azi dimineata la 4 am eram treaza si nu mai reuseam sa adorm. Ne-a adormit televizorul pana la urma, dar destul de tarziu cat sa ma resimt azi. La 8 am cand a sunat ceasul-telefon am vrut sa dau cu el in pereti. N-am dat ca abia mi l-am cumparat si mi-a fost mila de noul meu Nokia…Alfel jar manca!!!

Diminetile si-au reluat ritualul. Suna ceasul – injur in gand. Ma dau jos din pat atenta sa nu calc pe nimeni in drum. Ma tarasc cu greu pana la cuier. Aici miscare automata: intand mana si iau halatul de baie pe care il pot rasuci zdravan in jurul meu. Cu ochii mijiti pun cafea si apa in filtru. Ii dau drumul. (ce dor mi-e de cafeua la ibric …aia buna..facuta pe indelete, bauta pe indelete…aia pe care am renuntat s-o mai fac din dorinta economisirii timpului). Mers la baie. Cu grija sa nu adorm acolo. (Am un prieten care, dupa un chef in mijlocul saptamanii, avand a doua zi meeting cu un client si avand in mijloc de meeting nevoia stringenta de buda.. a adormit pe buda. S-a dus dracu’ si meeting si client si tot! Deh, placerile costa!!). Cat fac dusul s-a facut si cafeua. Jetul de apa destul de rece in prima faza ma mai trezeste putin. Deja ma decid ce haine-mi trag pe mine cand ies. Ma-ntoc in bucatarie si aici, functie de casa unde sunt, ori ma apuc si fac rapid un mic dejun pentru doi, ori doar pun cafeaua in cana si aprind tigara.

Pana la urma reusesc sa ma urc in masina si sa ma avant in trafic.

Uitasem genul asta de dimineti. Azi mi le-am reamintit. Nu tineam neaparat…

In plus, e 2 decembrie si .. mai stiti??.. Puteam sa fiu departe…Nu sunt. Nu am plecat si nu voi pleca deocamadata.. (mi-am amanat concediu fara plata. doar amanat!!!). In acest moment nu mai am niciun plan, niciun vis, nicio directie … ma las dusa de val, naiba stie unde.

Ciudat este ca am un sentiment ca NU E DEGEABA aceasta intamplare, ca “MA PASTE” ceva, habar n-am ce..dar simt ..presimt..mai bine zis…

Asa ca..da, back to reality…si fara chef si fara rabdare. Cand incepe cate-un coleg sa-mi spuna cate ceva de cate vreun proiect imi vine sa-i spun “Stop. Nu vreau sa aud” si chiar n-am rabdare sa ascult. Imi vine sa plec acasa. La ora asta mancasem deja de pranz si -cel mai probabil- dormeam…

Voi incerca sa mimez munca si sa dorm cu ochii deschisi. Poate-mi iese.  In orice caz, azi voi trisa.

Asta ca sa nu ma vedeti asa:

Dolce far niente…

Cateodata nimic nu poate egala linistea unei seri acasa. Cuibarita-n fotoliu, cu pantalonii de trening gri, cu maleta roz (singura chestie roz pe care-o am), cu sosetele cele noi gri cu vacute roz , cu o carte-n brate si un ceai fierbinte in bot..mmm..cam asa arata azi “acasa”. Mai trag scurt cu ochiu-n dreapta si-n stanga ca m-au apucat dorinte de schimbare decor prin casa: mi-as face mai prietenos cuibul..

Da, mi-au trecut febrele. Am avut parte de zile faine, fara job (iami!!!), iar dupa ce-am scapat de febra m-am tinut de vizite. De vineri cam asa o tin.. Seara cu ceva vorbe, cu zambete, cu adormit culcusit in cineva drag. Ieri -dupa o tentativa de Feeria cam ratata- seara cu 3, femei de data asta, Capricoranca, Pestoaica si Racusor. Si cu a-4-a, care-i in mama-sa inca, si vom vedea daca o sa fie Varsator sau Peste… . Si cum Alina a avut chef de gatit, si cum stie sa gateasca misto, ne-am dat in barci cu gratar si napi, cu placinta de praz si cu strudel cu mere…si printre ele strecurate floricele, vorbe multe, hlizeli, suc de mere, mandarine si suc de portocale.

Si cum mi s-a deschis apetitul la gatit (sper sa conving oamenii sa si manace ce voi face eu) mi-am achizitionat una bucata gratar pe care-l voi testa exact in aceasta seara.

As putea sa ma obisnuiesc cu o viata cuminte, fara trafic si nervii aferenti lui, fara job cu program fix, cu carti, cu prieteni, cu vorbe, cu filme, cu ceva lejer gatit de placere (daca am chef), cu muzici si zambete si drag… As putea sa ma obisnuiesc cu asta… Desigur, ar fi necesar sa-mi deschid un cont in care sa rog pe toata lumea sa depuna bani.. asta asa, pentru ca mai am si facturi de plata…si placeri destul de costisitoare…Cine stie…poate o sa va anunt daca fac asta!!!

Lumini si Umbre

Si iaca ..s-a dus si week-end-ul asta…

O seara de vineri dusa tarziu in noapte catre 1.30 cu “povesti la gura sobei”. Dupa un pui pregatit de Alina cu “ghimbir pe piept si usturoi in cur” , cu vin rosu sorbit alene, cu tiramisu pregatit de Iulian…o seara faina, cu vorbe, ras, glume, chicoteli, muzica-n fundal si oameni calzi in jur. Evident ca toate caloriile arse la Marius pe steper si pe banda si pe “salteluta de dat din craci”..s-au recuperat cu varf si-ndesat, da’ nu-i bai!

Iar sambata seara am facut o chestie pe care n-am mai facut-o de foooarte mult timp: am mers intr-un club. Mai exact am mers in Downstairs unde am avut surpriza unei muzici pe placul meu si-a unei atmosfere super ok. Am dansat de mi-au sarit capacele, ore-n sir, am ras si am cantat versurile de la “Fata din vis” -Compact si Bon Jovi -ul adolescentei mele si Pirin si Zdob si Zdub si cate altele… M-a amuzat sa bag “dansuri tematice” cu Alina care radia de atata bucurie ca e intre “ai ei”, dupa atata absenta din tara. La 4 dimineata adormeam cu zambet pe buze, dupa inc-o serie de “vorbe” asa..ca fetele..cocotate in varf de pat. Mi-era dor de dans. Mi-era dor si habar n-aveam. Sa-nchid ochii si sa las muzica sa curga prin mine si s-o las sa ma conduca. Asa cum stie ea.

Intre timp vad ca afara au dat cu iarna si cu frig. Prelungesc finalul asta de saptamana cu cada plina de spuma si-n timp ce zac in ea termin ”Tara mea inventata” (Allende). Imi promit ca revin sa scriu cate ceva despre ea. Nostalgica deja..ma pregatesc de-o noua zi de luni.. Dupa zilele astea am nevoie de mult curaj sa ma arunc din nou in trafic, din nou la birou.

Umbrele din mine si tristetile insotitoare..is tot acolo. Nu mai incerc sa le imblanzesc. Invatam sa vietuim impreuna. Atat. Iar fereastra sufletului meu, cea pe care uneori o deschid larg, alteori doar o intredeschid, arata asa:

It’s Friday!!!

Din ciclu: “Ce face un somn bun dintr-un om!!!”. M-am trezit asa cu mare chef de calatorie, de ras, de simtit bine, de aruncat coama pe spate si alergat prin padure.. Cafea buna (yamiiii…), tigara, apoi, in masina am dat de un radio cu piese super cool, din ale mai vechiute, mai rock, cu ritm, cu viata, cu carne in ele. Doamne si asa m-a luat o mancarime de talpi!!!! N-am mai plecat nici macar pe week-end din Bucurestiul asta de rahat de o suta de ani. De ce? De fraiera! (Mi-am dat si raspunsul, da) Nu voi pleca nicaieri nici acest final de saptamana, dar cel care vine… mai vedem!!!

Da, mi s-a cam facut dor de viata!! Ca-mi cam trecuse cheful…

Protan -episodul II

Scriam Aici despre Scandalul Protan…cel care fusese in septembrie. Intre timp, iata ca au inchis Protanul. Cel putin deocamdata. S-a rezolvat, care va sa zica, in tip specific romanesc situatia critica de acolo. Adica nu s-a rezolvat nimic.

Pe de o parte- Protanul deverseaza direct în Dâmboviţa şase litri de ape reziduale pe secundă, provenite de la spălarea camioanelor, utilajelor şi instalaţiilor de procesare a deşeurilor. Pana la 30 septembrie 2008 trebuia să dea în folosinţă staţia de epurare. N-a facut-o.

Pe de alta parte nmu exista plan de rezerva, de back-up. Care va sa zica in acest moment, pentru ca s-a inchis Protanul, nu exista un loc unde sa se poata neutraliza deseurile animale de categoria I (factor foarte mare de risc de contaminare). Primariile si societatile Urban si Rosal(care ar putea sa asigure transportul pentru animalele moarte de pe strada) – isi arunca de la unii la altii pisica. Nu are, in fapt, niciunul cum s-o rezolve pentru ca.. pisica e cam moarta!!..

Cand o singura societate are monopol pe piata (asa cum era cazul Protan) este evident ca intr-o situatie critica ajungem intr-un mare rahat!

Ce se va intampla? Ramane de vazut, nu-i asa? Cert este ca, in prima faza, exista riscuri majore de boli si altele de scumpiri ale produselor din carne. Oricum o dam tot rau pica. Cam de cacao. Sa vedem ..mai departe… va spala o mana pe alta???

Asa ceva nu exista!!!

Sa scriu inainte de a ma apuca voma.

Stiti ca exista ceea ce eu numesc “vecinul”, nu “un vecin”, pentru ca nu e unul oarecare ci este acela care te scoate din minti, care face ceva cu mult peste puterea imaginatiei tale. Eu sunt o fiinta care si-a dus departe limita imaginatiei, asadar veti vedea ce inseamna la mine “peste puterea imaginatiei”.

La etajul meu exista un cuplu de batrani. Nume predestinat “Familia Popescu”. Daca ar fi sa va prezint povestea romantata care circula pe seama lor v-as insira ceva despre un el si-o ea, el cu multi ani mai mare ca ea, ea -o fetiscana frumoasa si cam goala-n cap, casatorie, copii, alea-alea. Dar n-o sa v-o prezint pe asta. O sa va spun ca-s doua personaje jegoase. Fosti lingai din vremea lui Ceausescu. Fosti securisti si turnatori imputiti. Actualmente se dau senili. In fapt, sunt niste actori desavarsiti.

Ea- madam’ popescu (da, cu p mic!!). In jur de 75 ani. De vreun an de zile, de cand a avut nu stiu ce accident la un picor, umbla sprijinindu-se pe un cadru din ala metalic. Se misca cu expresie de suferinta studiata temeinic la oglinda. Victima PERFECTA: voce stinsa, mai-mai ca-i da si cate-o lacrima cand iti vorbeste, se face ca nu are nimic cu nimeni si cand colo barfeste tot blocul si nu iarta pe nimeni. Am surprins-o (cand nu se stia vazuta) topaind de colo-colo, fara cadru si cu o viteza remarcabila. Deschide usa de cate ori imi aude pasii sau cheia-n propria usa. O simti spionandu-te in spatele usii inchise atunci cand n-o deschide. Iti spioneaza continutul sacosei cand vii de la supermarket si comenteaza despre aerul conditionat pe care ti l-ai instalat si masina pe care o conduci- toate astea pentru a putea spune “are bani a dracului”. Emana venin si rautate prin toti porii. Daca ai inchide-o cu un sarpe veninos intr-o cusca, ai gasi sarpele mort dupa 1 minut.

El-un mos de 90 ani, care sta cu scaunelul in fata propriei usi si asculta (cat mai tare!) radioul. Tampeste toata scara. Da’ nimeni nu zice mare lucru ca, deh, saracul, are nouaj’ de ani si e batran si cum sa te cobori la mintea lui? Merge-ntr-un baston de la un capat la altul al holului scarii si rupe florile de pe la usile noastre. Scuipa-n ghivece si-si sufla mucii de jegos imputit ce este! peste tot: pe balustrada, pe presul tau de la usa, pe flori, orinde in jur. Se opreste in fata usilor si-si lipeste urechea de ele sa poate asculta in case. Arunca punga cu apa pe geam exact cand iesi tu din scara, la distanta foarte mica de capul tau.

Ei, bine, astazi in timp ce vorbeam cu mama la telefon mi-a batut cineva la usa. Am inchis telefonul si m-am dus sa deschid usa. A durat un pic pana am incheiat convorbirea- dar doar cateva secunde. Cand am deschis usa nu era nimeni in fata ei, doar acest jegos imputit care isi facea turele obisnuite pe hol si care se apropia de usa mea si avea o expresie de “sa-ti spun ceva”. Ma gandeam ca o fi vazut cine-a fost si imi zice. Eram in “stand-by”, in pragul usii, cu un picior iesit pe casa scarii, celalalt in casa.

Si acum vine partea “asa ceva nu exista”: vine “vecinul” si-mi spune ceva. Nu-nteleg ce. Zic “poftim?”; face-un pas spre mine (era deja la mai putin de juma’ de metru) si mai zice o data. Ma gandesc ca nu-nteleg, ca n-aud, ca m-am tampit eu iremediabil si refuz sa cred ca am inteles bine. Dar omul insista si ma trezesc ca se-mpinge inspre casa mea, cu bastonul pe post de deschizator de cale si cu aceeasi replica repetata obsesiv. Acum ma roaga deja. Urlu la el “Mars la tine la usa jegosule!” si-i inchid usa-n mecla. Tremurand de nervi si cu suspiciunea ca o iau razna si ca-mi joaca imaginatie feste. Pentru ca este greu de crezut. Este greu de imaginat. Si este si mai greu sa stii sa reactionezi la “Nu vrei sa ma lasi sa te pup pe pasarica?”

Ma gandesc serios sa fac plangere la politie. Pentru asta si pentru toate celelalte mizerii pe care am tot incercat sa le ignor pana acum. Mi-a umplut paharul.

Astept sa-mi treaca nervii sa pot lua decizia corecta.

Momente mici cu zambete mici

Stiti acele mici intamplari care aduc zambete, mici cadouri pe care ni le face viata din cand in cand??..Mici..nu mari..nu spectaculoase..micute.. Un zambet al unui prieten, cateva cuvinte, o glumita, o jumatate de mar din care musti cu pofta in timp ce te uiti la un film, o frunza care-ti cade pe parbriz si care are o nebunie de culoare in ea…

Cu sufletul deschis si cu ochii larg cascati le primesc, le mangai, le lipesc de suflet si..merg mai departe. Cu incredere!